Constiinta europeana, o scurta relatare din Strasbourg

DSC_0069Prima vizita la Parlamentul European de la Strasbourg m-a adus mai aproape de inima politica a Europei Unite, care a pulsat accelerat la cuvintele Papei Francisc, primul Papa care le vorbeste eurodeputatilor de la caderea Cortinei de Fier. Absorbiti de proceduri, tratate si birocratie, politicienii si functionarii europeni au primit un dus fierbinte din partea Suveranului Pontif, care le-a reamintit principiile fondatoare ale UE si faptul ca acest proiect unic de pace si bunastare este dedicat oamenilor.

DSC_0056
O frantura de lumina am simtit si cand, in aceeasi zi, am avut sansa de a sta de vorba cu cel de-al doilea grup invitat la Strasbourg, alaturi de jurnalisti, de catre Marian-Jean Marinescu, unul dintre cei mai experimentati si, cred, valorosi europarlamentari romani.
DSC_0076Asezati de o parte si de alta a unei mese de consiliu, jurnalistii si tinerii studenti romani din Marea Britanie si-au impartasit nelinistile, asteptarile si planurile de viitor. Studentii, care proveneau din zone diferite de specializare si studiu – printre ei se aflau un doctorand in fizica, studenti si masteranzi la Arta, Stiinte Politice sau Psihologie s.a. – vorbeau romana corect si isi argumentau punctele de vedere fara a cadea in traditionalele frustrari ale celor care s-au saturat de Romania. Cred ca tinerii stiu de ce au plecat, ce au de facut in strainatate si in ce conditii s-ar intoarce in tara. I-am simtit conectati de Romania, dar dintr-o perspectiva europeana si globala, fara a vedea o contradictie intre aceste abordari. Daca in urma cu doi ani descopeream in Kazahstan, la un forum economic global, o parte din Europa Unita reprezentata acolo cu cinste de oameni de calibrul lui Romano Prodi, fost Presedinte al Comisiei Europene, am fost bucuros sa descopar la Strasbourg o parte din Romania care creste, chiar daca ramurile au depasit granitele tarii.
Cred ca europarlamentarii romani care se bucura de aprecierea colegilor europeni ar trebui sa isi dedice mai mult timp civilizarii spatiului politic dambovitean, grevat de viziuni inguste si calibru mic. Poate, asa, Romania va fi mai pregatita sa isi reprimeasca fiii si fiicele acasa mai repede si va fi mai pregatita sa le ofere un viitor celor care inca au ales sa nu o paraseasca.
DSC_0083Timp de cateva minute, am avut ocazia sa il intalnesc pe Manfred Weber, eurodeputatul german care este Presedintele PPE din Parlamentul European. A vorbit despre dorinta PPE de a le explica oamenilor importanta reformelor in fata globalizarii, alegerea lui Iohannis, despre disciplina si reforme structurale. Politica de aparare, zona Euro si dezbaterea despre Tratate sunt trei repere legate de viziunea privind viitorul Europei Unite mentionate de Weber.
DSC_0071Pentru Parlamentul European, asaltat de extremisti, populisti si eurosceptici, cheia va fi in inimile si nu in buzunarele celor alesi si ale celor care i-au ales. Sper ca discursul Papei sa le fi adus un suflu nou de responsabilizare celor care reprezinta interesele celor 500 de milioane de oameni. Inclusiv celor 22 de milioane de romani. Oriunde ar munci, studia sau pur si simplu trai. Noi, cei de pe Calea Europeana, vom spune povestea lor.

Dan Carbunaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.