Connect with us

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI Dacian Cioloș, pe bicicletă pentru a sprijini campania SOS Satele Copiilor

Published

on

Premierul Dacian Cioloș a pedalat timp de câteva minute, joi dimineață, pe o bicicletă statică instalată în holul unui hotel din București, alăturându-se astfel unui grup de sportivi care participă la Marriott Cycling Challenge.

“Nu am mai făcut asta de dimineață. Am reglat mai pe greu bicicleta”, a mărturisit premierul, care se afla la JW Marriott pentru a participa la deschiderea Bucharest Forum 2016.

FOTO: SOS Satele Copiilor/ Facebook

FOTO: SOS Satele Copiilor/ Facebook

Evenimentul Cycling Challenge se desfășoară pentru a sprijini campania SOS Satele Copiilor.

”Misiunea SOS Satele Copiilor România începe atunci când un copil a pierdut dragostea și securitatea familiei sale biologice.Din acel moment, întreaga activitate a asociației pune pe primul loc interesul copiilor – integrarea într-o familie SOS sau sprijinul familiei biologice. Sprijinim astfel dezvoltarea naturală a copilului într-un mediu familial, ne asigurăm că au acces la educație și beneficiază de servicii medicale. Până în acest moment, peste 1000 de copii au beneficiat direct de sprijinul asociatiei SOS Satele Copiilor România și peste 15 000 de copii au interacționat cu unul dintre programele SOS”, precizează organizația.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

IMAGINEA ZILEI

O “imagine a zilei pentru istorie”: Liderii Franței, Germaniei, Italiei și României, alături de președintele Ucrainei pentru că “este datoria noastră să acționăm”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Cei mai importanți lideri europeni – președinții Franței și României, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, cancelarul Germaniei Olaf Scholz și premierul Italiei Mario Draghi – au efectuat joi o vizită istorică la Kiev, capitala Ucrainei, acolo unde au fost primiți de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu câteva zile înainte ca liderii statelor membre ale Uniunii Europene să decidă dacă vor acorda Ucrainei statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.

După ce au sosit la Kiev cu trenul, dar din direcții diferite, Macron, Scholz, Draghi și Iohannis s-au deplasat la Irpin, în locurile unde soldații ruși au comis masacre, au omorât civili și au produs distrugeri materiale sub tirul rachetelor, pentru a-și manifesta solidaritatea și aprecierea pentru “eroismul” ucrainenilor de a se apăra în fața “barbariilor” armatei invadatoare ruse. În ce-l privește, președintele Klaus Iohannis a precizat că se află la Kiev pentru a arăta sprijinul puternic și solidaritatea față de președintele Zelenski și poporul ucrainean, iar la Irpin a afirmat că România susține ca toți făptașii ruși să fie trași la răspundere în fața justiției internaționale.

Ulterior, cei patru lideri europeni au fost primiți de Volodimir Zelenski la Palatul Prezidențial din Kiev, un moment pe care presa franceză l-a descris drept “o imagine pentru istorie”.

Suntem aici alături de președintele Zelenski pentru că știm că este de datoria noastră să acționăm. Este responsabilitatea noastră să menținem acest impuls și să îi ajutăm pe prietenii noștri ucraineni să își făurească un nou viitor. Trebuie să ne concentrăm pe necesitatea păcii, pe efortul de reconstrucție și pe reconstruirea viitorului acestei țări“, a scris Iohannis, pe Twitter.

 

Această deplasare este o premieră pentru liderii celor patru țări UE de la începutul invaziei rusești în Ucraina, la 24 februarie. Cei patru lideri se află în Ucraina și pentru a discuta cu președintele Volodimir Zelenski despre candidatura Ucrainei la UE înaintea unui aviz așteptat al Comisiei Europene și a unei dezbateri în acest sens în Consiliul European de săptămâna viitoare. Vizita este cu atât mai importantă cu cât vineri, 17 iunie, Comisia Europeană va da publicității evaluarea sa privind cererile de aderare la UE depuse de Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

Aflat miercuri în România pentru discuții cu președintele Iohannis, președintele francez Emmanuel Macron a estimat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va trebui să negocieze cu Rusia, iar europenii vor fi prezenţi la rândul lor la masa negocierilor.

Tot Macron, cel care s-a opus în mai multe rânduri ideii ca Rusia să fie umilită pentru războiul pe care l-a declanșat în Ucraina, a subliniat că Federația Rusă “este o putere de temut”, în timp ce a definit-o ca “țară agresoare”.

De cealaltă parte, Klaus Iohannis a declarat că România lucrează intens la găsirea unor soluții pentru a crește capacitatea Portului Constanța pentru a transporta cereale din Ucraina, în contextul necesității de a asigura o securitate alimentară la nivel mondial, care este profund afectată de blocada impusă abuziv de Rusia porturilor ucrainene, ceea ce împiedică cerealele din această țară să ajungă în multe state din diverse regiuni ale lumii.

Totodată, președinții României și Franței au discutat despre integrarea europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, poziția României fiind aceea că statutul de țări candidate la UE pentru Ucraina, R. Moldova și Georgia reprezintă soluția corectă moral, economic și securitar.

Publicația germană Bild am Sonntag a anunțat încă de duminică că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, va călători la Kiev alături de preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, la finalul lunii iunie, înainte de summitul G7, programat să se desfășoare la Elmau, în Bavaria, între 25 și 27 iunie.

Ulterior, un parlamentar ucrainean a scris pe Twitter că la Kiev vor veni “cei trei mușchetari și d’Artagnan”, sugerând că celor trei lideri occidentali li se va alătura și președintele român Klaus Iohannis.

Dintre cele patru țări – Franța, Germania, Italia și România -, doar Germania și România au mai trimis reprezentanți la Kiev în cele peste 100 de zile de război declanșat de Rusia. Din partea Germaniei s-a aflat la Kiev ministrul de externe Annalena Baerbock, iar din partea României premierul Nicolae Ciucă și președinții celor două camere ale Parlamentului, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu.

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

Palatele Cotroceni și Victoria, iluminate în culorile drapelului Ucrainei, de Ziua Europei

Published

on

© Guvernul României

Sediile Administrației Prezidențiale și Guvernului – Palatul Cotroceni și Palatul Victoria – au fost iluminate luni, de Ziua Europei, în culorile drapelului Ucrainei, într-un gest de solidaritate cu această țară afectată de războiul declanșat de Rusia.

 

“Nucleu al păcii și solidarității, Uniunea Europeană își unește din nou eforturile pentru siguranța cetățenilor și a întregului continent. La 15 ani de aderare, România pro-europeană dovedește compasiune și umanitate față de sutele de mii de refugiați și față de poporul ucrainean. Guvernul României se alătură inițiativei președinției franceze a Consiliului UE de a lumina în această seară clădiri simbol în culorile steagului Ucrainei. Sunt vremuri pentru solidaritate, umanitate și curaj. Unitatea Europei stă în puterea binelui”, a transmis Guvernul României, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Și clădirile Comisiei Europene și Consiliului UE au fost iluminate luni, de Ziua Europei, în culorile steagului ucrainean.

 

Continue Reading

IMAGINEA ZILEI

IMAGINEA ZILEI Papa Francisc a sărutat un steag ucrainean trimis de la Bucea: Opriți acest război! Lăsați armele să tacă!

Published

on

© Vatican News

Papa Francisc a condamnat miercuri “masacrul de la Bucea” și a sărutat un steag ucrainean trimis din orașul în care armata rusă a comis atrocități, omorând sute de civili, crimele din acest oraș situat la nord-vest de Kiev declanșând o revoltă globală și promisiuni de noi sancțiuni împotriva Moscovei din partea Occidentului.

“Știrile recente din războiul din Ucraina, în loc să aducă alinare și speranță, au adus noi atrocități, cum ar fi masacrul de la Bucea”, a declarat Francisc la finalul audienței sale săptămânale din auditoriul Vaticanului, relatează Reuters.

“Opriți acest război! Lăsați armele să tacă! Nu mai semănați moarte și distrugere!”, a spus el, condamnând cruzimea împotriva civililor, a femeilor și copiilor lipsiți de apărare, precizează și Vatican News.

Kremlinul afirmă că acuzațiile potrivit cărora forțele rusești au comis crime de război prin executarea civililor, inclusiv la Bucea, sunt un “fals monstruos”, menit să denigreze armata rusă.

Suveranul Pontif a declarat că steagul întunecat și pătat, pe care erau scrise și simboluri, i-a fost adus marți de la Bucea

“Vine din timpul războiului, tocmai din acel oraș martirizat, Bucea, a spus el, sărutându-l și ținându-l în sus pentru audiența de câteva mii de persoane, care a izbucnit în aplauze.

El a cerut apoi unui grup de copii refugiați de război, care au sosit marți din Ucraina, să se apropie de el.

“Acești copii au fost nevoiți să fugă pentru a ajunge pe un pământ sigur. Acesta este rodul războiului. Să nu-i uităm pe ei și să nu uităm poporul ucrainean”, a spus el, înainte de a oferi fiecărui copil câte un ou de Paște din ciocolată.

Vorbind în prima parte a audienței sale despre perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, Papa Francisc a spus: “În războiul din Ucraina, suntem martorii neputinței Națiunilor Unite”.

În timpul unei călătorii în Malta, la sfârșitul săptămânii, Francisc a declarat că ia în considerare o călătorie la Kiev și l-a criticat implicit pe președintele rus Vladimir Putin în legătură cu invazia din Ucraina, spunând că un “autocrat” a provocat conflictul pentru interese naționaliste.

Papa Francisc a menționat Rusia în mod specific doar în rugăciuni, cum ar fi în timpul unui eveniment global special pentru pace pe 25 martie, dar s-a referit la Rusia folosind termeni precum invazie și agresiune.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
Dan Motreanu6 hours ago

Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Liderii din 18 țări, între care Joe Biden, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, fac un apel la eliberarea imediată a tuturor ostaticilor din Gaza

REPUBLICA MOLDOVA8 hours ago

România încurajează și sprijină R. Moldova în lupta împotriva corupției și în implementarea reformelor din Justiție, îi transmite Nicolae Ciucă ministrului Justiției din țara vecină

U.E.8 hours ago

“Sorbona 2.0”: Avertizând că “Europa noastră poate muri” în fața concurenței globale, Macron face apel la o strategie de apărare credibilă fără a fi “vasala” SUA

ROMÂNIA8 hours ago

Ministrul Apărării, întâlnire cu omologul din Turcia: România, pregătită să participe cu capabilități și personal la Grupul operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră

ROMÂNIA8 hours ago

ANAF a încasat în primul trimestru al lui 2024 cu 14 miliarde de lei mai mult față de anul trecut, anunță Marcel Boloș: Fiecare leu colectat este o investiție în viitorul colectiv al românilor

CHINA9 hours ago

UE și China convin asupra continuării cooperării în domeniul economiei circulare

PARLAMENTUL EUROPEAN9 hours ago

Parlamentul European a aprobat Actul privind industria cu zero emisii nete menit să consolideze poziția de lider a UE privind tehnologiile curate cu ajutorul pieței unice

PPE10 hours ago

Parlamentul European a votat rapoartele lui Siegfried Mureșan privind alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina și creșterea bugetului Parchetului European

CONSILIUL DE SECURITATE10 hours ago

SUA, după ce Rusia a respins o rezoluție ONU care previne o cursă a înarmării nucleare în spațiu: ”De ce, dacă respectați regulile, nu ați susține o rezoluție care le reafirmă?”

INTERNAȚIONAL1 day ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL2 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.3 days ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA1 week ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA1 week ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA1 week ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

Trending