Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Jean-Claude Juncker și membrii Comisiei Europene: Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze președinția României la Consiliul UE

Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze președinția României la Consiliul Uniunii Europene, a transmis președintele Klaus Iohannis, vineri, într-o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, la capătul unei întrevederi cu acesta și cu membrii Comisiei Europene.

În ce privește afacerile europene, eu sunt convins că vom găsi împreună cu Guvernul abordările potrivite pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus în timpul acestei președinții de șase luni la Consiliul Uniunii Europene. Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze demersurile pe care le facem în cadrul președinției și acest lucru cred că a fost foarte bine înțeles de toate părțile”, a spus Iohannis, răspunzând unei întrebări privind consensul politic intern și problemele generate de situația din justiție.

Pe de altă parte, șeful statului a precizat ferm că ”statul de drept din România nu este negociabil” și că  nu are de gând să facă în niciun fel ”rabat de la aceste valori și principii”.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni pe preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și pe membrii Comisiei Europene în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

Citiți, pe larg, și rămâneți la curent cu știrile și activitățile privind Președinția României la Consiliul UE

România a preluat marți, 1 ianuarie 2019, la aniversarea a 12 ani de aderare la Uniunea Europeană, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Este pentru prima dată când țara noastră asigură, timp de șase luni, responsabilitatea de a prezida peste cele 28 de state membre ale UE și reprezintă centrul procesului decizional european într-o perioadă concomitentă cu definirea viitorului Europei Unite.

România a marcat joi și vineri, la București, preluarea oficială a președinției Consiliului Uniunii Europene, într-o serie de evenimente care a debutat joi seara cu un concert la Ateneul Român la care au participat liderii instituțiilor UE – Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și Antonio Tajani – și a continuat vineri cu întrevederi la nivel înalt ale Colegiului Comisiei Europene cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.

Vizita Colegiului Comisiei Europene la București, un moment ritualic săvârșit la începutul fiecărei președinții a Consiliului UE, este o premieră ce decurge din acest statut, iar ea vine în contextul în care președinția română și-a început activitatea oficial, gestionând prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale în care teme delicate precum avansarea negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual și combaterea dezinformării în Uniunea Europeană au strălucit pe agenda primului CAG prezidat de România prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.