Klaus Iohannis, la finalul vizitei sale oficiale la Expo Milano și Vatican: ”Credem că un moment potrivit pentru vizita Sanctității Sale, Papa Francisc I ar fi în anul 2018”

iohannis-declaratii-basilicaVizita președintelui Klaus Iohannis din aceste zile la Expoziția Universală Milano 2015 și deplasarea oficială la Sfântul Scaun unde s-a întâlnit cu Papa Francisc, cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al papei și va vizita Bazilica Sfântul Petru, unde este înmormântat Papa Ioan Paul al II-lea, s-a încheiat astăzi cu vizita la Bazilica Santa Maria in Trastevere.

Înainte de această ultimă vizită, președintele Iohannis a făcut scurte declarații de presă. 

Acesta i-a urat succes Simonei Halep pentru calificarea în finala turneului de tenis de la Roma, 

“Și o urare de bine, fără participare, cred că are o oarecare valoare. Nu putem sa fim peste tot, dar putem să ne gândim la oamenii noștri”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat dacă regretă că nu poate vedea meciul Simonei Halep, deși se află la Roma. 

Președintele a vorbit și despre întâlnirea sa cu Papa Francisc:

”Am discutat lucruri de actualitate. Acesta a fost interesat de situația din România în general și de cea a Bisericii și a minorităților etnice. I-am prezentat aceste chestiuni, împreună cu câteva considerații privind situația din Ucraina, din Republica Moldova, din zona Mării Mediterane și migrația din Nordul Africii. A fost o discuție foarte bună. Considerăm că vizita Sanctității Sale, Papa Francisc I în România ar fi potrivită pentru anul 2018, dar acest aspect îl vom discuta pe căi diplomatice”, a conchis acesta. 

În timpul acestei deplasări oficiale Klaus Iohannis a vizitat pavilioanele României, Sfântului Scaun și Italiei de la Expo Milano 2015. Președintele Iohannis s-a întâlnit și cu reprezentanți ai comunității românești din Milano și cu conducerea Comunității Sant’Egidio. 

Mai multe detalii despre vizita președintelui Klaus Iohannis la Sfântul Scaun sunt disponibile în corespondența specială CaleaEuropeana.ro de la Milano și Vatican.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.