LIVE, 6 decembrie, ora 11:00. Lansarea Indexului Global al Terorismului, găzduită la Bruxelles de europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE)

Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) găzduiește joi, 6 decembrie, la sediul Parlamentului European din Bruxelles prezentarea Indexului Terorismului Global pentru anul 2018. 

„Este al treilea an consecutiv în care organizez acest eveniment în Bruxelles alături de Serge Stroobants, directorul de operațiuni al Institutului pentru Economie și Pace pentru Europa și zona MENA”, transmite eurodeputatul român.

Masa rotundă va reuni experți recunoscuți pe plan internațional ce vor aborda subiecte cum ar fi peisajul regional și tendințele terorismului la nivel global, finanțarea terorismului, radicalizarea în închisori, tehnologia și alți factori de stres ai secolului XXI, campaniile strategice și luptătorii străini care se întorc (sau se retrag).

Evenimentul va putea fi urmarit live pe Calea Europeană, începând cu ora 11:00, ora României. 

Printre invitați se numără Philippe Vansteenkiste, președinte al VEurope – asociație care reprezintă victimele terorismului, Meredith Stricker, director executiv al The Soufan Center si Gilles Dekerchove, coordonatorul UE pentru politicile de contra-terorism. 

„Pe baza celor mai noi date pe care le va furniza GTI2018 vom discuta despre actualele și viitoarele măsuri de luptă împotriva terorismului”, a punctat Ramona Mănescu. 

Dezvoltat de Institutul pentru Economie și Pace și consolidat pe baza de date asupra terorismului global realizată de START la Universitatea din Maryland, Indexul Global al Terorismului oferă un sumar cuprinzător al impactului terorismului în 162 de țări (99% din populația lumii). Indicatorii include numărul incidentelor teroriste, al deceselor, al răniților și al pagubelor materiale.

Decesele cauzate de terorism au scăzut în 2017 pentru al treilea an consecutiv, însă extremismul de dreapta a înregistrat o creștere, potrivit raportului Indexul Global privind Terorismul pentru anul 2018

Potrivit documentului, decesele rezultate din terorism au scăzut anul trecut cu 27% în întreaga lume. 96 din cele 163 de țări au inregistrat o îmbunătățire în privința terorismului, 46 dintre ele au avut declin. 67 de țări au înregistrat cel puțin un deces din cauza terorismului în 2017 – o scădere din rata record de 20 de țări din 79 de țări, potrivit raportului.

 

Citiți aici Indexul Terorismului Global 2018

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.