O navă de război a SUA a ajuns în Marea Neagră, pe fondul crizei ruso-ucrainiene din Marea de Azov

Nava de desant USS Fort McHenry a marinei americane a traversat duminică strâmtoarea Dardanele în direcţia Mării Negre, fiind prima navă a U.S. Navy care ajunge în regiune de când Rusia a sechestrat trei nave ucrainene în luna noiembrie în strâmtoarea Kerci.

Responsabili ai marinei americane au declarat că Fort McHenry va efectua o operaţiune de rutină în Marea Neagră, a precizat Stars and Stripes, cotidianul publicat pentru forţele armatei SUA detaşate în serviciu în străinătate, conform unui comunicat al Comandamentului forţelor navale americane în Europa şi al Flotei a 6-a a SUA, scrie Agerpres.


Este vorba de prima navă a marinei SUA care intră în Marea Neagră din luna august când USS Carney, un distrugător din clasa Arleigh Burke, şi nava de transport rapidă USNS Carson City au efectuat aici misiuni separate.

Fort McHenry este o navă de transport echipată cu arme defensive, cum ar fi mitraliere, tunuri de mici dimensiuni şi sisteme de apărare antirachetă cu rază scurtă de acţiune. Aceasta are o capacitate ofensivă de mică anvergură, notează site-ul canadian specializat în probleme militare 45enord.ca.

Pregătirile pentru a trimite o navă de război au fost demarate de Marina americană în luna decembrie. 

Potrivit Convenţiei de la Montreux semnată în 1936, navele ţărilor neriverane sunt obligate să notifice Turcia în avans despre trecerea lor prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră.

În conformitate cu prevederile acestei convenţii, navele ţărilor neriverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

Reamintim că Ucraina a introdus, în luna noiembrie a anului 2018, legea marţială pentru 30 de zile la zonele sale de frontieră, ca urmare a capturării de către paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a două nave-vedetă şi a unui remorcher al marinei ucrainene, împreună cu echipajele formate din 24 de marinari ucraineni, în apele teritoriale ruse din largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea de Azov.

Ulterior, președintele Ucrainei a decis să interzică intrarea în țară a bărbaților ruși cu vârsta cuprinsă între 16 și 60 de ani, iar Rusia a pus sub acuzare cei 24 de marinari pentru trecerea ilegală a frontierei ruse, aceștia riscând până la şase ani de închisoare fiecare.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.