Premierul Viktor Orban, în prima conferință de presă din 2019: Vor exista două civilizații în Uniunea Europeană

Premierul ungar, Viktor Orban a susținut prima sa conferință din anul 2019, în cadrul căreia a trasat o linie de demarcație între două ideologii europene care, în viziunea sa, sunt antagonice, anunță Euronews.

În viziunea șefului Guvernului de la Budapesta, ”vor exista două civilizații în Uniunea Europeană, un amestec creștin-musulman în Occident, și una tradițională, creștin-europeană, în Europa Centrală”.

De asemenea, premierul ungar a precizat că ar dori să vadă partidele anti-imigraţie obţinând majoritatea în alegerile pentru Parlamentul European din acest an, ceea ce, în opinia sa, ar putea conduce la schimbări similare în executivul UE.

Reamintim faptul că cetățenii europeni sunt invitați la urne pentru a-și exprima opțiunea de vot în intervalul 23-26 mai 2019.

Şeful guvernului ungar a declarat că alegerile europarlamentare din luna mai vor fi unele ”istorice”, pentru că europenii vor ajunge în sfârşit să aibă un cuvânt de spus în problema migraţiei. Până în prezent Ungaria a fost singurul stat membru UE care a dat şansa cetăţenilor să-şi exprime opiniile cu privire la migraţie, a mai spus el, potrivit Agerpres.

”Cel mai important aspect pentru noi sunt alegerile europarlamentare. 52% dintre unguri consideră că cea mai mare provocare a Uniunii Europene este imigrația. Doar noi putem decide cu cine vrem să trăim în viitor”, a completat Orban.

În cadrul discursului său, Viktor Orban a făcut trimitere și la vicepremierul italian de extremă dreapta Matteo Salvini, care este ”în continuare eroul său” și a salutat proiectul italiano-polonez.

Vicepremierul italian și ministru de Interne, Matteo Salvini și-a exprimat dorința ca Italia și Polonia să-și unească forțele pentru remodelarea Europei, acesta fiind în căutarea unei noi alianțe eurosceptice înainte de alegerile pentru Parlamentul European, ce vor avea loc anul anul, în luna mai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.