Președintele Băncii Mondiale a demisionat. De la 1 februarie, interimatul va fi preluat de Kristalina Georgieva, fost vicepreședinte al Comisiei Europene

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a înştiinţat boardul instituţiei financiare internaţionale că intenţionează să demisioneze din funcţie, începând cu data de 1 februarie 2019, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În mod normal, cel de al doilea mandat de cinci ani al lui Jim Yong Kim în postul de preşedinte al Băncii Mondiale urma să expire în anul 2022.

FOTO: World Bank

Banca Mondială a confirmat luni că preşedintele Jim Yong Kim, 59 de ani, a decis să demisioneze din funcţie urmând a se alătura imediat unei firme unde va lucra în domeniul creşterii infrastucturii în ţările în curs de dezvoltare. Instituţia a adăugat că directorul general, Kristalina Georgieva, va prelua, interimar, şi postul de preşedinte, începând cu data de 1 februarie.

Reamintim că Kristalina Georgieva a demisionat la finalul lunii octombrie a anului 2015 din funcția de comisar european pentru buget și resurse umane pentru a prelua postul de director executiv al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și al Asociației Internaționale pentru Dezvoltare, structuri cunoscute în mod colectiv drept Banca Mondială.

Kristalina Georgieva a candidat în cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU din 2015 pentru funcția de secretar general al organizației, care a fost obținută de portughezul Antonio Guterres, fost Înalt Comisar ONU pentru Refugiați.

Cariera Kristalinei Georgieva: pe scurt

Cariera Kristalinei Georgieva este cu adevărat una internațională. Între 1993-2010, timp de 17 ani, Georgieva a lucrat la Banca Mondială, îndeplinind mai multe roluri: economist pentru Europa și Asia Centrală sau director al Departamentului de Mediu din cadrul Bîncii Mondiale. 

Între 2004 și 2007, ea a fost reprezentantul oficial al Băncii Mondiale în Rusia, la Moscova, pentru ca ulterior să revină la Washington și până în 2010 să îndeplinească succesiv rolul de director pentru Operațiuni și Strategie și vicepreședinte al Băncii Mondiale.

În al doilea mandat al Comisiei Barroso (2010-2014), Georgieva a fost comisar pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și gestionare a crizelor, iar din 2014 a devenit vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabilă pentru buget și resurse umane.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.