Klaus Iohannis la întâlnirea cu liderii PE prezenți la București: ”Succesul președinției României va depinde în mare măsură de voința politică puternică a Parlamentului European și a Consiliului”

Președintele Klaus Iohannis a apreciat miercuri, în timpul întâlnirii cu președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice, că Parlamentul European este un partener cheie pentru viitoarea Președinție română a Consiliului Uniunii Europene și i-a asigurat pe liderii legislativului european de ”dorința României de a contribui la avansarea agendei europene”.

Șeful statului s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu Antonio Tajani și liderii grupurilor politice prezenți la București într-o vizită tradițională în contextul preluării de către o țară UE a președinției Consiliului UE. România va asuma, în premieră, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-o perioadă marcată de finalizarea procesului de retragere a Marii Britanii din UE, avansarea negocierilor pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, summit-ul de la Sibiu de la 9 mai 2019 dedicat viitorului UE și alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019.

FOTO: Administrația Prezidențială

Parlamentul European este un partener cheie pentru viitoarea Președinție română a Consiliului Uniunii Europene, precum și pentru cooperarea globală între instituțiile europene. Apreciez în mod deosebit abordarea pe care dumneavoastră și Parlamentul European o promovați în ceea ce privește consolidarea proiectului european și aprofundarea procesului de integrare în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a transmis Iohannis liderilor PE, reamintind argumentele evocate în discursul său privind viitorul Europei, pe data de 23 octombrie, din plenul Parlamentului European.

”România împărtășește pe deplin abordarea proeuropeană, ca viitoare președinție a Consiliului Uniunii Europene. Sunt convins că, prin acțiunile noastre coordonate, vom putea și putem contribui la o Europă mai bună și mai puternică. Suntem conștienți de complexitatea contextului în care vom deține președinția Consiliului Uniunii Europene, marcată de multiple provocări care au un impact atât asupra cetățenilor, cât și asupra guvernelor. De aceea suntem la fel de realiste și ambițioase în abordarea noastră pentru acest mandat. De asemenea, doresc să vă asigur din dorința României de a contribui, prin eforturile noastre comune, la avansarea agendei europene într-o manieră constructivă și consensuală”, a completat șeful statului.

Președintele a vorbit și despre faptul că România, alături de celelalte țări membre și de instituțiile UE, împărtășește interesele europene comune și același obiectiv de a avea o Uniune puternică, sigură și prosperă, reamintind importanța Summit-ului de la Sibiu din data de 9 mai 2019.

FOTO: Administrația Prezidențială

Este important să ne folosim energia pentru a rafina, pentru a sublinia, pentru a folosi ceea ce ne unește. Aceasta este abordarea pe care o avem în vedere pentru viitorul summit european de la Sibiu, din 9 mai, care ar trebui să fie un moment cheie pentru viitorul proiectului european și o oportunitate pe care ar trebui să o luăm cu toții. Obiectivul nostru este de a avea o discuție pozitivă și de perspectivă cu această ocazie. Dorim să avem o proiecție strategică privind viitoarea acțiune a Uniunii Europene și politicile pentru următoarea perioadă de cinci ani (2019-2024). Sperăm că Summit-ul de la Sibiu va contribui la consolidarea proiectului european, pe baza priorităților consensuale. Suntem conștienți de faptul că succesul președinției României va depinde în mare măsură de voința politică puternică a Parlamentului European și a Consiliului. Asigurarea acordurilor privind mai multe dosare importante și obținerea de rezultate va fi esențială în perioada care va conduce la alegerile europene din primăvara viitoare. Cu toții ar trebui să fim conștienți de faptul că progresele și rezultatele pe care le vom realiza până atunci vor constitui principalul element de interes în timpul alegerilor pentru următorul Parlament European”, a mai adăugat președintele.

Vizita Conferinței Președinților, structura Parlamentului European care reunește președintele instituției și liderii grupurilor politice, a debutat miercuri dimineața la Palatul Victoria, unde a avut loc o reuniune de lucru comună a Guvernului României și a Conferinței Președinților, precum și o declarație comună de presă a premierului Viorica Dăncilă și a președintelui Antonio Tajani.

Urmăriți și LIVE VIDEO&TEXT ora 16:30 | Președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice participă astăzi la București la cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor din România: ”Tinerii în dialog cu Parlamentul European”

Programul lui Tajani şi al delegaţiei care îl însoţeşte – secretarul general al Parlamentului European, Klaus Welle, precum şi liderii celor 9 grupuri politice – mai include participarea la declaraţii comune cu premierul Dăncilă şi participarea la un prânz de lucru oferit de premierul Viorica Dăncilă în onoarea sa.

Conferința Președinților a fost primită miercuri și la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, iar vizita la București se încheie cu participarea acesteia la evenimentul ”Tinerii în dialog cu Parlamentul European. Planul nostru pentru Europa”, transmis LIVE de CaleaEuropeană.ro de la ora 16:30.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.